inchirieri limuzine Muzica-
Prolog : O data ce-ai iubit pe cineva, dragostea ramane. Caci dragostea-i atat de rara, atat de greu de intalnit.
Pentru un barbat indragostit, toate femeile nu sunt decat femei cu exceptia celei celei pe care-o iubeste: ea este pentru el o fiinta omeneasca. Pentru o femeie indragostita, toti barbatii nu sunt decat fiinte omenesti, cu exceptia celui pe care il iubeste: pentru ea, el e un barbat.
-
promovam
-
in cautarea celei pierdute
Am cutreierat Universul cautandu-te, crezand ca te ascunzi de mine. Doream sa te gasesc... Dar intr-un tarziu am inteles ca-i prea tarziu.
Ajunsesem langa tine si tu nu ma vedeai. Mi-am ingropat aripile si-am asteptat ca timpul sa vina si la mine. Dar dupa ce-am fost langa tine, n-am mai putut strabate spatiul dintre noi. Si te-am pierdut din nou... Poate ca ar trebui sa gasim o lume doar pentru noi doi. Sa fim paznicii cheii si sa nu lasam sa intre decat pe cei ce se iubesc...
-
Ma uit pe fereastra. Poate o sa vina si eu n-o s-o vad ...
cand iubesti e frumos, cand esti iubit si nu iubesti e dureros. cand cineva iti intoarce dragostea e totul. stiu, e trist. nu am pe nimeni. nici prieteni, nici nu iubesc pe cineva, nimeni nu ma iubeste. daca nu avem ce iubi, trebuie sa iubim ce avem.
-
ploua si ne iubeam
Poate ca Destinul ne poarta acum din nou prin locurile unde ne-am cunoscut... Deodata, poate din cauza unei pietre, poate din alta cauza, te-ai impiedicat. Te-am prins usor si umerii ni s-au atins... Am tresarit amandoi si ne-am retras, speriati... Atingerea ne arsese... Sau poate doar ne speriase. In fond, eram doar doi copii care-si doreau sa intalneasca dragostea in viata lor... Usor, degetele noastre s-au atins din nou, cate unul, pana cand mainile s-au gasit, undeva, intre teama si dorinta... Am continuat sa mergem pe alei, doar noi. Noi si ploaia... Simteam fiori... niste fiori pe care nu-i mai simtisem de mult. De fapt, cu cat ma gandeam mai mult, imi dadeam seama ca nu-i simtisem niciodata. Doar imi dorisem sa-i simt... Te-am privit in ochi, cautand in privirea ta un raspuns. Mi-era teama de ceea ce ar putea urma. Mi-era teama de mine, de tine, dar cel mai mult imi era teama sa nu gresesc. Cu un gest, cu o privire... Iar tu, ai ridicat catre mine ochi-ti tristi... Da... dar in ochii tai, departe, in strafunduri, zarisem o luminita... Si poate tocmai luminita aceea mi-a dat curaj.... Mi-am ridicat usor mana si te-am atins pe obraz, ca o parere... Ai tresarit usor... Cu teama si dorinta, m-am apropiat usor de tine. Si intr-o clipa pe care-o asteptasem atata timp, ti-am atins usor buzele... Iar buzele tale m-au ars... Ti-ai ridicat mainile si m-ai cuprins pe dupa gat... M-ai strans puternic in brate si te-ai lipit de mine. Si buzele tale, fierbinti, s-au intredeschis... Si au lasat loc unui sarut pe care, la inceput, nici unul dintre noi nu il credea posibil... Era un sarut dincolo de inocenta, dincolo de dorinta, dincolo de teama... Lumea din jur era a noastra. Eram doar noi doi si ploaia... Ploaia care ne udase pana la piele si care facuse ca hainele sa ni se lipeasca de trup... Incet, cu miscari domoale, mainile mele au coborat de pe parul tau pe spate. Te-am simtit cum te incordezi, cum spatele se arcuieste sub mainile mele, necunoascute pana acum... Purtai o fusta neagra, putin peste genunchi si o bluza alba, cu nasturi de sidef... Imi era teama sa nu te pierd. Te asteptasem o viata-ntreaga si acum, cu un simplu gest, puteam sa te pierd... Si teama imi sporea focul launtric, foc pornit din dorinta si din iubire, foc viu, care te arde pe dinauntru... Iar mainile mele, mainile mele continuau sa coboare pe spatele tau, parca fara sa ma mai asculte, incercand sa te descopere, sa simta trupul care nascuse dorinta din mine... Si iata ca, de-odata, mainile mele se opresc cateva secunde pe pantecul tau, ca si cum ar fi simtit dorinta din tine... Incet, au inceput sa urce, oprindu-se doar in fata unui dulce obstacol facut din sanii tai... Ai tresarit din nou si m-ai cuprins mai tare in brate... Parca nici nu mai eram noi. Eram doar doua dorinte care gasisera, intr-o lume rea, timp si spatiu ca sa se impleteasca... Am inceput sa-ti deschid nasturii. Incet... Mai intai cel de sus... Apoi unul cate unul toti nasturii pana cand bluza ta s-a dat deoparte, lasand sa se vada frumusetea trupului tau...
Si iarasi mana mea s-a oprit pe pantecul tau fierbinte, de data asta fiind piele pe piele, fiori peste fiori, dorinta peste dorinta... Cu teama ti-am desprins sutienul, ca si cum as fi facut asta in fiecare zi si-n fiecare noapte... Te-am luat in brate si te-am purtat pana pe iarba. Te-am asezat, povara dulce, incercand sa nu te lovesti. Ploua... Si iarba era uda...Ploua peste trupurile noastre fierbinti si ploaia nu reusea sa stinga focul din noi... Eram doar noi doi si ploaia... Si iarba care incerca sa te mangaie... Ti-ai dat capul pe spate si buzele mele au gustat din dulceata gatului tau... Dar gura mea nu se multumea cu atat. Erai acolo, ofranda a unei nopti de dragoste... Lacrimi iti curgeau si se amestecau cu picaturile de ploaie... Am vrut sa te intreb de ce plangi, dar privirea ta mi-a raspuns inainte de a pune intrebare... mainile tale strangeau micuta crenguta de liliac. iar lacrimile... Lacrimile erau de fericire, pentru ca existase o noapte de mai, o tufa de liliac, pentru ca plouase si pentru ca, toate astea complotasera ca sa fim impreuna. Restul, nu mai conta. Era INCEPUTUL...
-
scriu sa nu te uit. sa nu pierd sensul dragostei
Te-am iubit, fraiero. Din priviri, inca te caut. Fara tine sunt doar un pinguin, ratacitor si deprimat.
Mi-am tras norocul la sorti, nu mi-a picat - ce ghinion! - ca nu am putut sa-i dau spaga. de ce te miri cand ma regasesc in amintiri intr-o lume de mult uitata. as putea avea si o viata, dar n-am viitor am doar trecut. in lipsa ta, puiule. o sa te gasesc candva ... cumva ...
-
cam pe unde sunt si eu
-
De ma plagiati, v-am opresc un loc la mine in celula
-
dragostea ca o obsesie
Cel mai rau e cand dragostea se transforma, treptat, in obsesie. Ajungi sa cauti dragostea in sine fara sa te mai intereseze cine anume ti-o poate oferi. Vrei dragoste, pentru ca ai invatat sa iubesti DRAGOSTEA. Doar ca asta e o dragoste falsa. E lumea falsa in care te-ai refugiat si in care nimeni si nimic nu te mai poate rani, pentru ca nu poate patrunde decat cel caruia ii dai drumul. Si putini sunt cei care reusesc sa treaca pragul lumii tale.Ce se intampla la sfarsit, cand realizezi ce ai facut o viata intreaga? Atunci e prea tarziu ca sa mai poti schimba ceva. Si accepti resemnat sfarsitul, sperand ca vei avea o sansa in viata urmatoare. Trebuie, altfel la ce bun atata suferinta?
Mar
31
“Uitate la mine, cum arat! N-ar fi pacat sa fiu singur ?!”
March 31, 2009 | Tagged bogdan barbieru, dordepui, interviu, lansare de carte |
L-am cunoscut cu ani în urmă. Participa la un concurs de poezie, cu o poezie în cinstea învăţătorului său şi a lui Eminescu. Un copil simplu, timid, dornic de a fi printre cei mai buni. Anii au trecut. Azi, se poate spune ca viaţa lui a fost decupată dintr-un roman de dragoste. Însă, e acelaşi tip direct, care răspunde sincer. E Bogdan Bărbieru.
REP: Lucrezi la o carte, din câte ştiu, iar prin „sertarul” biroului tău s-au mai strecurat nişte premii, primite de curând. Însă, o perioadă ai lipsit din peisajul creator. Cumva lipsa de inspiraţie e de vină?
BOGDAN BĂRBIERU: Nu! În nici un caz nu! A fost vorba despre faptul că timpul e în continuare nemilos cu noi şi fuge tot mai repede, iar eu … eu am vrut să-mi petrec mai mult timp cu familia, pe care o neglijasem în ultimii ani, plus că am intrat în lumea jurnalistică şi nu mai găsesc uşa de ieşire. în afară de asta, fosta iubită poarta o vină imensă… am ales sa petrec mai mult timp şi cu ea. Şi în fond de ce să mai scriu despre acel înger, acea întruchipare fantasmă, acea Madonnă, pe care noi, scriitorii, o căutăm în operele noastre, când o aveam lângă mine? Hm …?
Ai numit-o fostă, iar din ce ai spus adineauri se poate subînţelege că ai iubit-o şi pe undeva sentimentele încă mai există. Întrebarea este: revii în lumea artei pentru că ţi-ai pierdut aceea Madonnă?, te-a influenţat, artistic vorbind, această despărţire?
Cred că da, pentru că povestea mea a fost parcă decupată dintr-un roman, iar de multe ori mă gândesc dacă acesta a fost chiar finalul romanului, pentru că dacă aş scrie o cartea despre acea iubire lumea ar spune că e doar ficţiune. În cazul meu, în tot ceea ce am scris există şi stropi de adevăr. Din viaţa mea. Din viaţa cunoscuţilor.
Am citit de curând o cronică extrem de favorabilă la nuvela – neterminată – „Dor de Pui”. Autorul vorbea despre o nuvelă excepţională, care reuşeşte să te capteze, să-ţi dea frâu liber imaginaţiei. Pe lângă, asta ai apărut cu o poezie, „Libertate să sufăr”, în care vorbeşti despre „Puiule demon” şi o durere sfâşietoare. Să-nţeleg că despărţirea te-a influenţat, că ceea ce scrii are legătura cu viaţa ta?
Poezia exprimă trăirile mele în mod categoric, poate duse la extrem. În schimb, în nuvelă nu poţi zice că ce am scris e real, primele două capitole şi ultimul au legătura cu realitatea, însă un scriitor când scrie este considerat Dumnezeul cărţii. Se poate ca, undeva în lume, întreaga carte să îşi găsească un corespondent în realitate.
„Libertate să sufăr”: Zgomot de lacrimă şi început de sfârşit,/ Durere ascunsă, cutremur în mine,/ Mi-ai redat libertatea să pot să sufăr,/ Ieri şi mâine.// Lipsit de tărie, fără s-aline, e azi chinul/ Sfârşit de iubire, început de durere,/ Îl gustă mereu în libertatea mea să plâng,/ N-am putere.// Rămas în infern, plecată în lumea ce te-a pitit,/ Încotro să mă-ndrept la capăt de noapte,/ Când ochii-mi veghează-ţi privirea/ În clipe deşarte?// Străină-mi este azi iubirea, fericirea,/ Prieteni-mi sunt stropii de ploaie de iarnă,/ Ce-mi scaldă privirea în, de-acum, veche insomnie,/ Unde-mi eşti, Doamnă?// Am redevenit liber iar, mi-am câştigat libertatea/ În umilinţa care am umilit şi azi o primesc,/ Sunt liber să plâng, am libertate să sufăr de ieri,/ Puiule demon.// Oasele mă dor, inimă mă-nţeapă, ochii sunt roşii,/ Somnul e doar un străin, toate-mi sunt străine,/ Nu mai am decât libertatea să sufăr,/ Singur pe lume.// Liber de-acum să sufăr, liber la toate cele,/ Închis în durere, îmi caut leacu-n lume/ Sub huma rece şi târzie, libertate să sufăr,/ Ieri şi mâine. – Bogdan Bărbieru, aprilie 2008
„Închis în durere, îmi caut leacu-n lume/ Sub huma rece şi târzie”. E vorba despre moarte. În „Leacul tristeţii” spui că moartea e uneori leacul …
Evoc moartea, însă nu ca un motiv de teamă, ci ca o eliberare, un leac al tristeţii care întârzie să apără. Dar nu invoc suicidul pentru că „îmi caut leacu”. Eu nu mă tem de moarte, tocmai de asta consider că moartea poate fi uneori ultima salvare. Însă, moar-tea poate fi şi o păsare Phoenix, care a ars pentru a renaşte din propria cenuşă. Aşa şi cu moartea, uneori trebuie să mori pentru a îţi reveni din nou. Prezint moartea ca un leac, însă nu neapărat ca moarte fizică.
Cât timp aţi fost doi? De ce s-ajuns la final? „Şi-n suferinţă mă scufund”…
Am fost împreună trei ani, deci sentimentele noastre au fost reciproce. Însă am avut parte de atâtea piedici, încât uneori simţi că lupţi împotriva tuturor. Părinţii ei mă urăsc de moarte, probabil că ar dansa pe manele pe mormântul meu, dacă azi aş muri. Ura părinţilor ei ajunseră la un punct critic în care se răsfrângea prea mult asupra ei, devenise doar un obiect de-al lor uzitat împotriva mea. Iar ea îşi iubea părinţii, buni sau răi sunt părinţii ei, era normal. Iar dacă ar fi renunţat la ei pentru a fi doi, indiferent de dragostea pe care i-aş fi purtat-o, iubirea părinţilor ar fi lipsit. Şi am preferat să plec ca un nenorocit. Şi ai idee ce groaznic e rezultatul împărţirilor la doi. Am iubit-o, iar sentimentele nu trec una-cu-două. Nu ştiu dacă am făcut lucrul cel mai bun, dar asta am gândit atunci. Exact, cum am scris şi în „Odă singurătăţii”, în suferinţă m-am scufundat … aş vrea să pot să urăsc …
Şi eşti singur. Singurătate…
În singurătate nu sunt, mă tem de singurătate. Oamenii nu te pot distruge la fel de rapid cum te poate distruge singurătatea. Singurătatea e un duşman care te face pulbere, pentru mine cel puţin. La fel cum opusul dragostea e indiferenţa, ci nu ura, indiferenţă care îţi poate înfige un pumnal în inimă. Iubeşti, dar iubirea poate fi extrem de dureroasă. Iubeşti profund, suferi profund. Dar nu trebuie să laşi toate astea să te dărâme … în prezent, noi doi avem un copil împreună: AMINTIREA.
Şi eşti singur …
Uită-te la mine cum arăt! N-ar fi păcat să rămân singur!?!
Comments
4 Comments so far
-
Marea greseala e sa nu-ti dai seama ca a primi este cu totul altceva decat a o accepta.
fii cu noi. Sustine si fii contra nepotism.
Intra pe Contranepotism.wordpress.com -
.Iubirea adevarata poate sa sufere dar nu sa moara!!Amintirile nu ne mai pot omorî; cel mult pot face o rană să doară şi să sângereze din nou.!
“Iubire ? Singuratate? Intelepciune ? Ce nevoie mai am de notiuni aici unde inima are propriul ei limbaj? Si unde iubirea, singuratatea si intelepciunea se amesteca intr-o stare de spirit pentru care nu exista cuvinte?”
-
Nu dispretui lucrurile mici;o lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face soarele niciodata:sa lumineze in intuneric.
te astept. ma uit si stau aici. poate ai sa vii si eu n-o sa fiu aici. imi lipsesti. cand vine vorba de iubire, tu m-ai legat de mult, insa in lipsa dragostei pierdute au venit doar sticlele. e antidotul care ma face sa ma simt mai bine, ca nu exista legi pentru dragoste am inteles si doar bautura mai vindeca ranile.
-
Ritual pentru impacare dupa o cearta severa
Incalziti sarea pana cand incepe sa friga. Pe o placa de lemn de tei puneti sarea fierbinte, sub forma unei gramajoare. Puneti apoi boabele de grau de jur imprejur, sub forma unui cerc. Apoi, cu mana dreapta intinsa deasupra sarii, in asa fel incat sa simtiti caldura, spuneti cu voce tare cauzele pentru care o anumita persoana este suparata pe voi. Daca vreti ca efectul ritualului sa fie cel scontat, fiti cinstiti cu voi insiva. Este foarte important acest aspect. Apoi spuneti de 3 ori la rand: “Prin puterea florilor de tei scot din mine tot ce e negativ si ramin curat(a).” Structura cristalina a sarii va prelua vibratiile negative din organismul vostru.Luati apoi im mina stinga cateva flori de tei. Mirositi-le, apoi inchideti ochii si ganditi-va intens la persoana a carei iertare o doriti. Cand obtineti mental o imagine clara, spuneti: ”Cu ajutorul florilor de tei ma impac cu X.” Puneti apoi florile de tei intr-o batista nefolosita si tineti-le la voi intr-un buzunar.
-
compatibilitatile zodiilor
BALANTA-VARSATOR: Semne de aer, care se pot intelege excelent. Ambii parteneri iubesc frumosul, libertatea si le place sa fie inconjurati de prieteni. Varsatorul o va fascina pe romantica balanta. Pot aparea unele dificultati din exuberanta balantei care nu va intelege nevoia de singuratate a varsatorului. Intelectuali si stralucitori, vor starni in anturaj multa admiratie si invidie.
VARSATOR-BALANTA: Semne de aer, care se pot intelege excelent. Ambii parteneri iubesc frumosul, libertatea si le place sa fie inconjurati de prieteni. Varsatorul o va fascina pe romantica balanta. Pot aparea unele dificultati din exuberanta balantei care nu va intelege nevoia de singuratate a varsatorului. Intelectuali si stralucitori, vor starni in anturaj multa admiratie si invidie.
-
Rugaciune pentru a nu mai suferi dupa o dragoste nefericita
“Parinte ceresc, vin inaintea Ta si te rog sa ma ajuti, sa iei de la mine demonul ce ma chinuie pentru dragostea mea pierduta. Elibereaza-ma Imparate de dragostea mea neimpartasita si nefericita. Ce a fost legat sa se dezlege dinaintea Ta si ce e murdar sa se spele cu puterea Ta. Ajuta-ma, Doamne, sa merg mai departe. Ridica-ma, Parintele meu si ajuta-ma sa merg mai departe pe drumul Tau”.
-
promovez
-
SUSTIN
NATURA striga SOS!
-
reprezint
si sustin:
Hi, very nice post. I have been wonder’n bout this issue,so thanks for posting
Hello! Thanks for the post. It is really amazing! I will definitely share it with my friends.
Greatings, Can i get a one small photo from your blog?
Nadine
Greatings, Everything dynamic and very positively!
Thank you
Elcorin